Atât de asemănătoare şi, totuşi, atât de diferite…două meserii care au la bază comunicarea, capacitatea de a asculta şi a înţelege necesităţile publicului, talentul de a cunoaşte oamenii. Pot avea o relaţie bună oamenii de PR cu cei care practică jurnalismul? Pot, cu condiţia ca fiecare să ştie foarte bine ce are de făcut: jurnalistul să îşi caute informaţiile care îl interesează si care interesează publicul larg, iar PR-istul sa difuzeze la timpul potrivit aceste informaţii. E important ca fiecare să încerce să-şi păstreze atribuţiile sale, fără a încerca să invadeze mediul celuilalt. Voi argumenta ceea ce am spus mai devreme printr-un exemplu din experienţa mea ca jurnalist la agenţia de presă NewsIn. Aş vrea să cred că PR-ul este o cale mai uşoară şi nu un mare ocol în obţinerea informaţiilor.
În calitate de reporter acreditat la Ministerul Mediului, deseori trebuia să intracţionez cu reprezentanţii relaţiilor publice ale acestei instituţii. Nu o dată mi s-a întamplat să cer o informaţie pentru a doua zi, cu promisiunea ca o voi primi, şi să o primesc dupa trei zile. Principala scuză era că mai au şi altceva de făcut decât să imi dea răspuns la întrebări. Ei bine, aceşti oameni de PR imi trimiteau mie în fiecare zi comunicate de la pseudoevenimente, urmate de un telefon discret în care mă rugau să le public pentru a avea doamna ministru o imagine mai bună. Aceste comunicate se refereau la vizita ministrului la o şcoală în nu ştiu ce sătuc, participarea ei la o conferinţă a unei facultăţi şi alte activităţi care nu ar fi interesat pe nimeni. Cu timpul, relaţia dintre mine şi editor a devenit uşor tensionată pentru că nu dădeam subiecte pentru ziare. Astfel că… editorul a pus mâna pe telefon şi i-a sunat pe reprezentanţii relaţiilor publice de la Ministerul Mediului, ameninţându-i că nu vom mai da nici o ştire despre activităţile interesante ale doamnei ministru. Într-o oră am primit toate răspunsurile întrebărilor pe care eu le solicitasem o săptămână întreagă.
În opinia mea, atât editorul, cât şi oamenii de PR de la minister au greşit. Cred că nici una dintre părţi nu şi-a făcut în mod profesionist meseria şi au considerat că ar fi bine să dea celuilalt sfaturi despre cum să îşi desfăşoare activitatea, în loc să privească mai atent în propria curte.
O altă fractură în relaţia de comunicare dintre jurnalişti şi oamenii de PR este cauzată de transformarea PR-ului într-o assistant manager ingenuă care nu ştie niciodată despre ce e vorba, găseşte cu greu răspunsuri, nu are niciodată informaţii, nu îşi asumă nici o responsabilitate şi nu poate să ia singură o decizie. Astfel, apare un intermediar între jurnalist şi sursă, care face comunicarea şi mai dificilă.
Am auzit deseori nemulţumiri în ceea ce priveşte conţinutul comunicatelor de presă. De fapt, şi eu am avut nemulţumirile mele: comunicatele cuprind informaţii neimportante, redundante, unele date nu sunt actualizate sau nu înţelegi despre ce este vorba. Trebuie să suni, să întrebi de mai multe ori ce au vrut exact să spună şi, de asmenea, trebuie să ceri informaţii suplimenare care nu au apărut în comunicat.
În dificila relaţie dintre presă şi PR ,găsesc o vină nu doar PR-ilor, ci şi jurnaliştilor. Pentru o bună rezolvare a lucrurilor, trebuie să-şi eficientizeze comunicarea ambele părţi. Atât comunicarea internă, cât şi cea cu mediul exterior, pentru că, nu-i aşa, o căsnicie veritabilă se bazează, în primul rând pe comunicare.
Postat in PR
